Acum câteva săptămâni a venit un fotograf la liceu, cu intenţia de a ne face poze pentru diplomă şi un tablou cu toţi elevii clasei. Până aici toate bune şi frumoase. Ne-am certat noi puţin cu el, pentru că nu prea eram încântaţi de poze, dar până la urmă am reuşit să le finalizăm. După o săptămână a adus tablourile şi pozele pentru diplomă numai anumitor colegi, în condiţiile în care eu şi ceilalţi “tuşieri” efectuasem plata. Cu alte cuvinte, dădusem o sumă de bani pe nimic. Aici am greşit noi, deoarece nu trebuia să dăm banii până când nu vedeam pozele. Au trecut vreo două săptămâni şi fotograful nu mai sosise cu pozele. Am aflat foarte repede unde locuieşte şi am decis să-i fac o vizită împreună cu un coleg. Exact în ziua când trebuia să stăm de vorbă cu el, a venit la liceu.
Vă daţi seama, abia aşteptam să-l privesc în ochi. M-am întâlnit cu el în cancelarie şi l-am întrebat pe un ton ridicat de ce nu ne-a adus pozele. Nu am înţeles nimic din ce mi-a spus, deoarece omul acesta vorbeşte exagerat de încet. După ce am făcut puţin circ pe acolo, a scos repede pozele pentru diplomă. Nu era de ajuns, pentru că tablourile lipseau. Nu avea nicio explicaţie pentru lipsa acestora. I-am spus în faţă că, dacă în ziua următoare nu se prezintă cu tablourile, e nasol rău. Duritatea mea şi-a făcut repede efectul, şi fotograful s-a prezentat la liceu a doua zi cu tablourile “în dinţi”. Astăzi, m-am întâlnit cu el în taxi şi începuse să “mormăie”. M-am abţinut să nu îl bat, deoarece e un om la vreo 55 de ani. Oricum, nu mă alegeam cu nimic dacă îl loveam. E un neprofesionist şi aşa va rămâne.
