Arhi scrie pe blogul sau:
Există în genele părinţilor de copii din rromânia 2 tare de educaţie senzaţionale, care în timp minează caracterul unui copil.
Prima ar fi acest senzaţional Măcar ai încercat. Sau şi mai intensul Intenţia contează. Deci da, ai făcut o chestie, nu ţi-a ieşit, dar eu îţi dau nota 10 pentru că na, măcar ai încercat iar intenţia, nu-i aşa, contează.
Nu, nu e bine. Aşa îţi înveţi copilul să fie un nătărău, care nu e obligat să ducă nimic la bun sfârşit, nu trebuie să fie un câştigător, nu are nici o obligaţie faţă de nimeni cu un rezultat. Pentru că el a încercat şi aia e. Nu contează că a ratat. A ratat 1 dată, de 2 ori, de 3 ori, până când ratarea îi devine un procedeu normal. Dar deja el nu o mai simte ca o ratare, pentru că a încercat.
A 2 a porcărie este Se putea şi mai bine. Poate unii din voi ştiu sau mai ţin minte. Ai luat 9 în teză la matematică, vii acasă fericit, iar maică-ta te priveşte cu un ochi gol şi îţi zice Da, se putea şi mai bine, nu e 10. Sau dacă luai 10 ţi se spunea Vezi, puteai să iei dintotdeauna mai mult, dar aşa eşti tu, delăsător.
Şi uite-aşa, copilul sătul să facă tot timpul ceva şi să primească şuturi, se satură de mizeriile astea şi nu mai face nimic. Pentru că oricum rezultatul e acelaşi.
Oare ar fi bine să se bage cursuri de educaţie parentală în şcoală?
Dar nu numai parintii gresesc in aceasta privinta, aici gresesc si elevii si profesorii. Cum sa iti mai vina sa inveti cand un prostanac ia nota mult mai mare decat tine si nu a stiut nici o boaba iar tu care ti-ai dat interesul de a invata ai primit drept raspalata un 4. Eu mereu am fost mediu la invatatura, nu am fost nici printre primii dar nici printre ultimi, si unde am ajuns? Tot acolo, tot la facultatea la care mi-am dorit am ajuns. Asa ca uneori nu prea vad rostul sa iti bati prea mult capul cu scoala.